Sfintele Icoane de la Mănăstirea Sihăstria
Icoana "Tânguirea Maicii Domnului" și
Icoana Mântuitorului "Ecce Homo"
● Icoana "Tânguirea Maicii Domnului" și Icoana Mântuitorului "Ecce Homo" (tradus din latină: "Iată Omul!") de la Mănăstirea Sihăstria au fost pictate de Irineu Protcenco.
● Irineu Protcenco, cu numele de botez Ivan, s-a născut la 8 mai 1888, în satul Nova Pavlenko, din apropierea orașului Harkov din Ucraina, și a decedat în 23 august 1953 la Mănăstirea Sihăstria unde a fost și înmormântat. A fost un renumit pictor de biserici român de origine ucraineană. Provenea dintr-o familie de nobili (părinții săi s-au numit Samson și Evdochia). Tânărul Ivan a fost atras de mic copil de pictură, specializându-se în realizarea de portrete. Mai târziu, viaţa grea pe care a duso şi încercările prin care a trecut l-au făcut să se închidă în sine, vorbea foarte puţin, mai mult medita în tăcere și se ruga.
● După cum spune părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria care l-a cunoscut în persoană, Ivan dorea doar să picteze icoane, dar nu reușea să zugrăvească chipurile sfinților așa cum și ar fi dorit. O călugăriță l-a îndrumat zicându-i: "Dacă vrei să pictezi icoane frumoase, să te spovedești mai des, să postești, să te rogi mai mult și vei picta icoane a căror frumusețe nu este din lumea aceasta". Tot părintele Paisie afirmă în cartea sa că Ivan Protcenco a respectat îndemnul călugăriței și a ajuns să nu mănânce niciodată până la ora 3 după amiază, ținând post negru și rugându-se permanent. În timp ce picta nu vorbea cu nimeni și nu accepta să se vorbească nici sub schelele din biserică. Părintele Paisie Olaru își amintește că a urcat odată pe schele, pentru a-l vedea de aproape cum pictează, iar Protcenco i-a spus următoarele: "Dacă ai venit, eu nu mai pot picta!" și se pregătea să coboare de pe schele.
● Ivan Protcenco a urmat studiile la Școala de Arte din Kiev, devenind unul dintre cei mai cunoscuți pictori bisericești din Ucraina. Ca lucrare de licență a avut pictarea Bisericii Mănăstirii Suruceni, unde s-a evidențiat ca pictor înzestrat. S-a căsătorit, a avut trei copii și a luptat în armata țaristă în timpul Primului Război Mondial. În război și-a pierdut ochiul și a fost obligat să picteze restul vieții având un singur ochi. Toți cei trei copii i-au murit de tifos, iar soția l-a părăsit. După război, fiind de origine nobilă, a fost nevoit să se refugieze la Chișinău (în Basarabia) pentru a fugi de persecuțiile comuniștilor bolșevici. Nu mai avea nici avere și nici familie și a trebuit să se întrețină pictând portrete ale oamenilor importanți ai vremii, după cum afirmă Arhimandritul Bartolomeu Florea. În Basarabia, el s-a recăsătorit cu o ucraineancă, Pelaghia Scobiciova (născută la 1 octombrie 1891, din părinții Petru și Evdochia). Odată cu anexarea Basarabiei de către URSS în iunie 1940, Ivan Protcenco s-a refugiat peste Prut, în România. Neavând acte, el a fost ajutat de un călugăr de la Schitul Darvari din București, Nicanor Bica, căruia îi picta icoane, locuind o vreme în capitală și apoi în casa unui credincios din localitatea Afumați.
● Egumenul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria a văzut una dintre icoanele pictate de Protcenco și, recunoscând Harul de la Dumnezeu în talentul pictorului, s-a dus la București să-l cunoască. Cei doi s-au întâlnit în toiul nopții, într-o casă dărăpănată din apropierea Bucureștilor, iar Părintele Cleopa, cu ajutorul Arhimandritului Teofil Pandele, i-a făcut actele și l-a adus la Mănăstirea Sihăstria, împreună cu soția sa.
Ivan Protcenco a adus cu el la Sihăstria icoanele catapetesmei, care erau deja pictate (se pare, cu destinația Muntele Athos) și celebra Icoană “Axionița”, care se află acum în paraclisul mănăstirii. La scurtă vreme după sosirea la mănăstire, i s-a cerut să picteze o icoană, "de probă". După ce s-a rugat mult la Maica Domnului, el a pictat celebra Icoană “Tânguirea Maicii Domnului”. După cum mărturisea Părintele Paisie Olaru, Maica Domnului i s-a arătat în vis și i-a mulțumit pentru felul în care a pictat-o. Înainte de a se apuca de pictat, el citea Viețile Sfinților și se ruga. A urmat cea de a II-a lucrare unică în lume: Icoana Mântuitorului "Ecce Homo" (tradus din latină: "Iată Omul!")
● Ivan Protcenco a pictat la Mănăstirea Sihăstria timp de șase ani (1947-1953), neavând în acest timp nici un ucenic și preferând să lucreze singur. Era ajutat uneori de Arhimandritul Ioanichie Bălan, ucenic pe atunci la mănăstire, care își amintea următoarele: “Eu îi cumpăram vopsele și îi preparam uleiul. Îi dădeam la mână materialele. Aveam 20 de ani și îl ajutam, el fiind pe schelă. Interesant, în timp ce el lucra, soția lui, Pelaghia, se ruga. Citea o psaltire pe zi, iar el stătea pe schela. Nu mânca nimic de dimineață până pe la trei după-amiază: << Părinte, dacă mănânc, eu nu mai pot să pictez în ziua aceea. Deci, eu trebuie să postesc ca să pot lucra...>> Numai cu post a pictat. Ea se ruga la chilie și el era pe schelă. Dacă intra cineva în biserică, nu mai putea picta. Se oprea, chiar de nu știa cine este. Am înțeles, pe urmă, că avea rugăciunea inimii. Rugăciunea de taină, ce lucrează în interior, în inimă, mistic, ca să zic, și în această atmosferă de rugă și de însingurare, dar, în același timp, de unire cu Hristos, el picta".
● Pictorul prepara culorile din petale de flori și din unele plante sau chiar din rugină. Rugina era frecată pe piatră și pusă în ulei de in, culoarea rezultată fiind folosită mai ales pentru pictarea umbrelor. După ce termina de pictat, mânca și se ducea să se odihnească în liniște în cimitirul mănăstirii, unde avea banca lui, pe care ceilalți călugări au numit-o "banca pictorului". Vorbea foarte puțin și se ridica de pe bancă atunci când cineva se apropia de el. Cunoscutul duhovnic Paisie Olaru mărturisea că îl pomenea permanent în rugăciunile sale.
● Bolnav sever de plămâni și de inimă și cu un singur ochi și simțindu-și aproape sfârșitul, Ivan Protcenco a cerut în luna august a anului 1953 să fie călugărit și tuns "în schima cea mare" cu numele de Irineu, eveniment ce a avut loc chiar lângă Icoana Preacuratei Fecioare pictată de mâna lui. A trecut la cele veșnice a treia zi după călugărie, la data de 23 august 1953 și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii, în spatele mormântului Starețului Ioanichie Moroi. Soția sa, Pelaghia, a rămas ca soră la Mănăstirea Sihăstria. Şi ea a dus o viață chinuită, mărturisind uneori: "Nu știți ce înseamnă să trăiești printre străini, în țară străină". În primăvara anului 1980, simțindu-se din ce în ce mai rău, a cerut și ea să fie călugarită și a primit numele monahal de Pelaghia. La fel ca și soțul ei, la trei zile după călugărie, a plecat la Domnul. Părintele Cleopa a spovedito înainte și, la Sfânta Liturghie, din pragul bisericii, duhovnicul a strigat: "Pomeniți-o și pe maica Pelaghia, că s-a dus la Rai". Maica Pelaghia a fost înmormântată și ea în cimitirul mănăstirii, alături de soțul ei.
După cum își amintea Arhimandritul Ioanichie Bălan într-un film de televiziune închinat pictorului, aflăm următoarele: "După câteva zile de la moartea lui, vine o femeie străină. N-o știa nimeni. Și întreabă: aici e Mănăstirea Sihăstria? Da, i se răspunde. Zice, mai departe: Aici a trăit un pictor Protcenco? Da, i se spune. Așa-i c-a murit. Unde-i îngropat? În cimitir. Unde-i cimitirul? Uite, pe dealul acela. Nimeni nu i-a dat importanță. O femeie bătrână și străină. S-a dus la cimitir și a început să plângă. Era femeia lui dintâi. Plângea ca un copil: "Eu te-am înșelat, eu te-am lăsat, eu sunt o criminală." Vorbea singură cu acea cruce de la căpătâiul lui. A plecat apoi în drumul ei. Se pare că a murit la Vatra Dornei, înainte de 1990". Aceasta a fost, pe scurt, viața celui care a pictat cele două mari capodopere ale Ortodoxiei universale, un om între oameni care a lăsat lumea mai bună decât a găsit-o.
● În prezent, Icoanele pictate de Schimonahul Irineu Protcenco se află în Paraclisul Mănăstirii Sihăstria, la Catedrala Patriarhală din București, Catedrala Mitropolitană din Iași, Schitul Darvari, Schitul Icoana Nouă, Mănăstirea Crasna, Bisericile din Grințieș, Pipirig și Rădășeni. Unele dintre icoane au fost împodobite cu foiță de aur, cu gravuri și chenare în email, tehnică denumită "cicanca". Printre bisericile pictate de el menționăm Paraclisul "Sf. Ioachim și Ana" de la Sihăstria, Biserica Ciuflea din Chișinău, Catedrala din Chilia Nouă, Paraclisul Seminarului din Ismail, un Paraclis la Mănăstirea Chițcani ș.a.m.d.
● Din toate icoanele ajunse până la noi cele mai frumoase sunt ale Maicii Domnului: Axioniţa, Prodromiţa, Dulcea sărutare etc. Totuşi, Icoana care l-a făcut celebru este „Tânguirea Maicii Domnului”, care se păstrează până în zilele noastre în Paraclisul „Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana” de la Mănăstirea Sihăstria. Este misterioasă istoria acestei icoane. Irineu se rugase mult la Maica Domnului înainte de a începe lucrarea. Cu multe rugăciuni şi zile de post a reuşit să creeze acest chip plin de durere al Maicii Domnului, care priveşte spre ceruri, cerând Celui de Sus să se îndure de pământeni. O icoană „străină parcă de penelul unui muritor”. Născătoarea de Dumnezeu i-a mulţumit pentru felul în care a pictat-o. Era una dintre icoanele cele mai dragi sufletului său şi a retușat-o de zeci de ori. Celebra icoana „Tânguirea Maicii Domnului” face parte din şirul de icoane, în care Preacurata Fecioară este reprodusă fără Prunc. În Tradiţia ortodoxă sunt cunoscute mai multe iconografii în care Fecioara apare fără Pruncul Mântuitor. Aici putem aminti următoarele: Maica Domnului „din Bogoliubov”, Maica Domnului „Cu şapte săgeţi”, Maica Domnului „În chip de foc”, Maica Domnului „Nu mă plânge, Maică”, Maica Domnului „Îndurerata” ş.a.m.d.
● Unele icoane reproduc chipul Maicii Domnului, care se află în faţa Crucii şi a Mântuitorului răstignit pe ea, altele redau chipul Fecioarei plângându-şi Fiul, coborât de pe cruce. Se cunosc şi dintre cele, în care pieptul Maicii Domnului este străpuns de o sabie, evocând astfel profeţia lui Simeon, făcută în biserică: „O sabie va trece prin inima ta”. În alte compoziţii Fecioara îşi împreunează mâinile, în care ţine o năframă, sau îşi şterge ochii cu ea. Sunt cunoscute şi icoanele în care Maica Domnului cu mâna stângă îşi susţine capul, iar cu cea dreaptă cotul mâinii stângi.
În toate aceste icoane Maica Domnului îşi ţine capul plecat în jos, sau pe o parte, privirea ei exprimând o mare durere. Pe icoana pictată de Irineu Protcenco la Sihăstria Născătoarea de Dumnezeu ridică capul în sus, ochii privesc spre cer, lacrimile curg pe obraji. Trăirile puternice ale Fecioarei sunt accentuate şi de culorile în tonuri închise. Zugrăvită pe fundalul bolţii cereşti, Maica Domnului îşi ţine mâinile încrucişate, în semn de mare durere, dar şi de rugăciune, ochii, plini de lacrimi şi durere, străbat infinitul cerului. Maica poartă o mantie de culoare albastru închis, cu pliuri ample. Veșmântul interior este cărămiziu, împodobit cu manşete şi guler, decorate cu fir de aur şi pietre preţioase. Preacurata Fecioară este prezentată cu aureola aurie, simbol al gloriei sale divine. Părintele Arsenie Boca scria în una din cărțile sale: „Când te-a lepădat Dumnezeu, şi nici Sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva, care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată”.
● Icoana Mântuitorului "Ecce Homo" pictată de Protcenco reprezintă momentul biblic în care: „… a ieșit Iisus afară, purtând cununa de spini și mantia purpurie. Și le-a zis Pilat: Iată Omul!” (Ioan 19:5). Această clipă a fost surprinsă în mod desăvârșit în această Icoană Sfântă a Mântuitorului. Iisus este reprezentat legat la mâini, plin de răni, cu cunună de spini în loc de coroană, în mantie roșie cu un băț de trestie pus în batjocură pe post de sceptru împărătesc… pentru că ei au văzut doar omul dar nu l-au văzut pe Dumnezeu în Om.
Cine încă n-a fost la Sihăstria, să meargă, să se închine în aceste locurilor binecuvântate de Dumnezeu cu aceste două mari Sfinte Icoane, pot să treacă și pe la mormântul Părintelui Cleopa Ilie şi la cel al lui Irineu Protcenco şi să aprindă o lumânare în memoria acestui mare pictor iconar, care a lăsat lumii aceste două Icoane Dumnezeiești, care ne aduc aminte de omul originar din Grădina Raiului creat după Chipul lui Dumnezeu.
● Arhimandritul Timotei Aioanei povestește într-un articol că însoțindu-l pe Arhimandritul Sofian Boghiu, cunoscut pictor bisericesc la pictarea unei biserici din satul Slatina, din județul Suceava, acesta a văzut în biserica parohială o icoană a Maicii Domnului pictată de Irineu Protcenco. Părintele Sofian i-a cerut preotului paroh îngăduința de a avea icoana în chilia lui mai mult timp pentru a-l inspira în realizarea picturii, încercând să realizeze chiar el o copie. După mai bine de un an i-a restituit icoana preotului, mărturisindu-i acestuia următoarele: „Am încercat, dar n-am reușit. Cine se poate pune cu marele Irineu Protcenco...“. Harul lui Dumnezeu s-a revărsat prin icoanele pictate de el și a ajuns la noi drept mărturie de credință și răbdare, ca model de urmat spre mântuire.
%20de%20la%20M%C4%83n%C4%83stirea%20Sih%C4%83stria.png)